Berea germană este unică în lume cu „Reinheitsgebot", compoziția berii este doar malț, hamei, apă și drojdie, acest lucru nu este doar producătorii germani de bere "se laudă", dar există legi pentru a proteja: 23 aprilie 1516 de către Marele Duce bavarez William al IV-lea a emis "puritatea". Legea", realizarea berii germane până acum 500 de ani de reputație "pură". Cu toate acestea, după mai multe schimbări în industria de prelucrare a alimentelor, berea germană poate să rămână cu adevărat la tradiția sa și să rămână la fel?
Decretul antic, care prevedea că „numai malțul de orz, hameiul și apă” puteau fi folosit pentru a produce bere, a fost ulterior modificat pentru a include un alt ingredient, drojdia. Purity Act, devenită lege națională în 1906, garantează gustul pur și original al berii germane și a fost întotdeauna cea mai mare marcă de bere germană, mai utilă decât orice reclamă. Dar această marcă a fost contestată în mod repetat în ultimii ani, nu doar de concurenții străini, ci uneori din cadrul industriei germane de bere. Institutul de Mediu din München, Germania, a lansat un raport de testare care arată că 14 dintre cele mai populare beri din Germania conțin urme ale pesticidului glifosat. Ca erbicid, glifosatul este utilizat pe scară largă în agricultură și are efect cancerigen asupra corpului uman. Cantitatea de glifosat detectată de institut în bere este atât de mică încât o persoană ar trebui să bea mii de litri de bere pe zi pentru a avea efecte nocive asupra sănătății. Cu toate acestea, asigurarea calității berii germane a fost, fără îndoială, pătată.
Herbert Frankenhauser, președintele de onoare al Institutului German pentru Bere Pură, consideră că Legea Purității este „prima lege de protecție a consumatorilor din lume”, alungând producătorii de bere care nu au capacitatea de a face bere cu gust pur din cele mai originale materiale și trebuie să se bazeze pe adăugarea de condimente pentru a atrage consumatorii. Dar pentru Oliver Wesselow, un producător de bere din Hamburg, Reinheitreit este „cel mai longeviv și eficient instrument de marketing inventat vreodată” și „înșală consumatorul”. În afara celor patru ingrediente specificate în Actul de puritate, berea germană nu este de fapt complet „fără aditivi”. De exemplu, în timpul procesului de fabricare a berii, unii oameni adaugă un compus numit polivinilpirolidonă pentru a condensa substanțele suspendate în berea nefiltrată, deoarece acest ingredient nu este detectabil în berea finită, astfel încât consumatorii nu vor vedea acest ingredient pe lista de ingrediente de ambalare a berii.
În plus, producătorii de bere au folosit de mult mai degrabă extracte de hamei decât hameiul propriu-zis; În procesul de filtrare, pământul de diatomee este uneori folosit ca adsorbant. Deci, de fapt, berea germană pe care consumatorii o beau în stomac nu este de fapt doar patru materii prime, atâta timp cât lucrurile adăugate nu reacționează chimic cu berea în sine, nu pot apărea pe lista de ingrediente.
Pe de altă parte, odată ce producătorii de bere vor să facă o mică inovație în ceea ce privește gustul berii, forțele de ordine germane vor ține Legea purității pentru a apăra cu hotărâre „gustul original” al berii germane.
Purity Act împiedică inovația?
Oliver Wesselow este un producător de bere tipic german, care învață să facă bere tradițională Pilsen ca ucenic la școală și reducând toate costurile inutile, dar o călătorie în Statele Unite i-a schimbat traiectoria carierei. În Statele Unite, a descoperit berea artizanală, care pune accent pe măiestria fină, folosește mult hamei și produce puțin. Wesselow a învățat meseria, s-a întors în Germania și a devenit producător de bere artizanal, deschizând o mică fabrică de bere artizanală în Hamburg.
În Germania, din cauza Legii Purității, orice bere cu o aromă specială trebuie să solicite un permis special. Wesselow tocmai solicitase să facă o bere albă Leipzig cu coriandru și sare, care era populară în regiune la începutul secolului al XX-lea. Dar în Bavaria de astăzi, producția unei astfel de beri este interzisă.
Aceasta a fost cătușa pe care Reinheitsgebot a impus-o producătorilor de bere germani: „inovația” nu a fost încurajată aici.
În 2005, o fabrică de bere din Brandenburg a apelat la Curtea Administrativă Federală din Germania pentru a șterge numele unuia dintre produsele sale de bere. Berăria adaugă puțin sirop la una dintre berile sale subfermentate pentru a o îndulci. În regiunea Köln din Germania, este perfect legal să se adauge zahăr în berea de Köln obținută prin fermentație (fermentație de vârf), dar în Brandenburg, berea fermentată cu sirop nu este permisă să fie numită „bere”. Tribunalul Administrativ Federal a dat în favoarea fabricii de bere, argumentând că Reinheitsgeit-ul există pentru a proteja tradiția, dar asta nu înseamnă că toate derivatele trebuie interzise și că interferează cu cel mai elementar drept al berăriilor la libertatea de practică. Pentru prima dată, autoritatea Reinheitsgebot a fost pusă la îndoială oficial.
În 2013, Actul Purității a primit o altă lovitură. Asociația Berarilor Germani a solicitat UNESCO ca Reinheitsgebot să fie înscris pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial Mondial, dar comitetul de selecție UNESCO a respins cererea pe motiv că producția de bere a devenit atât de industrializată încât munca umană a jucat doar un rol subordonat.
Decizia UNESCO este o palmă pentru marii producători de bere din Germania. Marile companii precum Haselrod și Radeberg au devenit mai interesate de volum decât de calitate în căutarea profitului, vânzând bere care este uneori mai ieftină decât sifonul și are același gust. Consumatorii nu pot face deloc diferența dintre diverse beri și pot distinge doar mărcile de imaginile publicitare. În degustările oarbe, chiar și cei mai experimentați degustători de vinuri nu reușesc adesea să-și recunoască propriile mărci.
Nu mai „autentică” bere germană
Germania se mândrește cu cultura berii, dar cât de multe știe cu adevărat germanul obișnuit despre bere? Un sondaj realizat de K&A Brand Research de anul trecut a constatat că 76% dintre consumatori au spus că garanția de puritate, produsă în conformitate cu Legea purității, a fost un factor important atunci când cumpără bere, dar că mulți consumatori de astăzi nu știu ce ingrediente sunt necesare pentru „bere pură”. „ în conformitate cu Legea purității.
De fapt, intenția inițială a Purity Act nu avea nimic de-a face cu menținerea „purității” berii. Motivul pentru care orzul, mai degrabă decât grâul, a fost specificat ca una dintre materiile prime pentru bere în lege a fost doar pentru că grâul era o materie primă importantă folosită la fabricarea pâinii și a fost desemnat în mod special pentru a preveni concurența celor două industrii pentru resurse. Dinastia Wittelsbach, care a condus Bavaria, a eliberat o licență pentru a face bere de grâu. Până în 1551, Legea Purității extinsese definiția materiilor prime, permițând adăugarea drojdiei și a frunzelor de dafin.
Într-adevăr, Reinheitsgestalt nici măcar nu a fost numit Reinheitsgestalt în primul rând; termenul a fost inventat în 1918 de un legiuitor de stat bavarez și de atunci a devenit popular.
În anii 1980, când era înființată Piața Comună Europeană, germanii, temându-se că berea importată care nu a luat în serios Legea Reinheitsgepurity ar afecta piața germană a berii, au încercat să interzică utilizarea denumirii „bere” pentru beri fabricate în alte țări UE cu ingrediente adăugate. În 1987, Curtea Europeană de Justiție a decis că afirmația guvernului german conform căreia aditivii din bere sunt dăunători sănătății nu era valabilă; la urma urmei, acești aditivi din berea străină au fost găsiți pe scară largă în alte alimente germane.
Astăzi, pe piața germană, mai mult de o duzină de tipuri de pigmenți și emulgatori au voie să fie adăugate la berea importată care respectă standardele UE de siguranță alimentară, dar germanii încă se obișnuiesc să aleagă bere tradițională germană „preparată conform Legii Purității”.
Inutil să spun că motivația producătorilor de bere germani de a păstra Legea purității nu este altceva decât interesele industriei. În ciuda scăderii generale a consumului de bere în Germania, industria încă generează vânzări în valoare de 8 miliarde de euro pe an și are 30,000 de angajați.
Există, de asemenea, unele fapte pe care susținătorii „berii adevărate” din Germania sunt reticenți să le spună publicului. De exemplu, cele mai cunoscute mărci germane de bere, precum Baker și German Priest, au fost de fapt cumpărate de gigantul belgian de bere AB InBev. Radberg, berăria de linie veche, cea mai cunoscută pentru Pilsen, deține și Estrella, o bere spaniolă a cărei listă de ingrediente include orez, porumb și sedativ E405. Aceasta este așa-numita „bere chimică” pe care industria berii germană a urat-o întotdeauna.
Nu mai dansați în lanțuri?
Statutul de autoritate al Purity Act este contestat de producția industrială, împiedicând în același timp inovarea, iar industria berii germană nu este lipsită de un sentiment de criză, ei caută și o cale de ieșire. Asociația Berarilor din Bavaria a avut o reuniune în decembrie 2015 și a adoptat o rezoluție în sprijinul revizuirii Reinheitsgebot, o mișcare de a acorda statut legal berilor care conțin ingrediente naturale care nu sunt specificate în Reinheitsgebot.
Decizia, venită din Bavaria, locul de naștere al Legii Purității, are o semnificație extraordinară. Cei care comercializează mărci de bere ar trebui să fie cel mai încântați să fie eliberați de Legea purității. Pentru a face publicitate unui produs cu doar patru ingrediente într-o varietate de moduri, marketerii de brand și-au împins imaginația la limită. De exemplu, berea Flensburg Pilsen pretinde că folosește „orz de coastă”, în timp ce berea Kronbach pretinde că folosește „apa de munte” ca ingredient și a înregistrat o marcă comercială pentru aceasta, conform Der Spiegel, aceste afirmații nu sunt altceva decât trucuri. Fabrica de bere Linkrombach a recunoscut că nu există „izvor de munte” și că apa provine din 40 de fântâni de la poalele Muntelui Rotthaar.
Pe de altă parte, inovația are loc într-un mod de nișă.
Gerz Steinle este de la fabrica de bere din Bavaria Camba, care a primit titlul onorific de „Berăria de bere artizanală a epocii” și a dezvoltat peste 50 de beri. Cu o zi cu un an înainte, autoritățile de reglementare din industria alimentară au vizitat și au anunțat interzicerea uneia dintre berile fabricii, numită „Milk World Tao”. Era o bere englezească cu lactoză adăugată, iar Steinle a numit-o „băutură de bere amestecată”, dar acest lucru nu a trecut cu inspectorul alimentar, care a considerat numele înșelător, iar lui Steinle nu i s-a permis să o vândă ca bere și toate „Lumea laptelui” din fabrică au fost distruse. O altă bere din fabrica lui Steinle, Coffee Port, ar putea fi, de asemenea, interzisă.
Prin lege, a spus domnul Steinle, el putea produce Milk Steau în Austria vecină și o poate importa în Germania, dar nu o putea produce el însuși atâta timp cât se afla în Bavaria, care are cele mai stricte legi de puritate.